Tehnici și procedee de supraviețuire, trai și viață în situații de urgență – TPS

Proiectul se desfășoară în perioada mai 2024 – mai 2025.
Actualizări
La 20.01.2025
Suntem aproape de de finalizarea proiectului. În curând vom deschide platforma pentru cursuri unde veți găsi mini-cursul cu tehnici și proceduri pentru supraviețuire, trai și viață în situații de urgență.

Vă invităm să vizionați mai multe detalii în următoarea prezentare:
Vezi mai multe imagini
La 18.10.2024
Trainingului despre tehnici și procedee de supraviețuire în situații de urgență ce avut ca loc de întâlnire sediul Asociației Club Sportiv „Eco-Alpin” – Cabana Himalaya – s-a încheiat! Au fost 5 zile pline aventură în perioada 14 octombrie 2024 – 18 octombrie 2024.

Împreună cu partenerul maghiar am desfășurat activități relevante în cadrul proiectului precum prezentarea tehnicilor de supraviețuire în natură, la incendiu, montane, de cățărare și escaladă, transport al răniților de aprindere a focului, trageri cu arma de foc și alte activități palpitante.
Am fost încântați să participăm împreună la această experiență unică!
Vezi mai multe imagini
La 25.05.2024
Ne bucurăm să vă informăm despre deschiderea proiectului către comunitate!

Pe 25 mai 2024, la sediul Asociației Club Sportiv „Eco-Alpin” din Râșnov, județul Brașov, a avut loc lansarea proiectului „Tehnici și procedee de supraviețuire, trai și viață în situații de urgență”, cu numărul 2023-2-RO01-KA210-VET-000170137. Proiectul, finanțat prin programul Erasmus+, „Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate la scară mică”, va fi implementat în perioada mai 2024 – aprilie 2025. La eveniment au participat 26 de invitați din Râșnov, Brașov, București, Alba Iulia, Ploiești și Victoria. Activitatea a fost un real succes!
Vezi mai multe imagini
Regăsiți și agenda de activități respectiv prezentarea introductivă a proiectului în următorul rând:
La 20.05.2024
Începând cu data de 20 mai 2024 am început procesul de trimitere a invitațiilor pentru participarea la deschiderea proiectului.
La 15.05.2024
În perioada 13-15.05.2024, în cadrul programului ERASMUS+ cu titlul „Tehnici și procedee de supraviețuire, trai și viață în situații de urgență” – RO01-KA210-VET-000170137 -, am efectuat întâlnirea de lucru cu partenerul din Ungaria în localitatea Peac.

Cu această ocazie, ne-am cunoscut cu echipa de proiect din Ungaria.
Ne-am prezentat fiecare instituțiile participante implicate în derularea proiectului, am discutat toate aspectele legate de proiect și am semnat împreună acordul de parteneriat.

În cadrul întâlnirii, partenerii noștri ne-au prezentat centrul și baza de pregătire, locația acestora și locul de desfășurare a activităților specifice. De asemenea, am făcut împreună o vizită la Simulatorul pentru Situații de Urgență.
Întâlnirea a fost foarte instructivă în privința schimbului de experiență legat de activitățile specifice proiectului.
Vezi mai multe imagini
Despre proiect
Am obținut aprobarea derulării proiectului denumit „Tehnici și procedee de supraviețuire, trai și viață în situații de urgență”, cu numărul 2023-2-RO01-KA210-VET-000170137, prin programul Erasmus+, în cadrul căruia propunem:
– Îmbunătățirea competențelor de predare a tehnicilor și procedeelor de supraviețuire ale profesorilor de educație fizica și sport și ale instructorilor sportivi din cadrul cluburilor sportive Eco-Alpin (RO) și Pécsi Egyetemi (HU);
– Dezvoltarea capacității cluburilor sportive partenere în proiect de a pregăti profesori de educație fizica și sport și instructori sportivi pe tema tehnicilor și procedeelor de supraviețuire, trai și viață în situații de urgență;
– Adaptarea conținuturilor și metodelor de predare ale programelor de formare inițială și continuă în domeniul educației fizice și sport la nevoile de pregătire specifice contextului actual (în programele școlare nu există capitol destinat tehnicilor de supraviețuire, deși situația socială și politica face necesare acest tip de cunoștințe).

Grupul țintă este reprezentat prin profesori de educație fizică și sport, antrenori, instructori sportivi din cadrul organizațiilor partenere în proiect, care asigură programe de instruire și de formare a tinerilor și adulților, lucrează cu grupuri de copii din diferite discipline de sport, organizează tabere sportive și de supraviețuire.

Ne așteptăm ca minim 20 de profesori de educație fizică și sport respectiv instructori sportivi să dobândească cunoștințe practice despre tehnicile de supraviețuire în diverse situații de criza (cutremur, inundații, incendii, calamitați naturale, în condiții de izolare, etc) și să creăm cu ajutorul acestora o rețea profesională ce își propune oferirea de materiale rezultat al proiectului în branșă.

Desigur, în urma programului va fi creat și mini cursul ”Tehnici și procedee de supraviețuire, trai și viață în situații de urgență”, punct de plecare pentru implementarea în școli și alte instituții de formare inițială și continuă pentru cursurile de supraviețuire.

Perioadă implementare: 01.05.2024 – 30.04.2025
Sursă finanțare: Programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate la scară mică
Coordonator: Asociația Club Sportiv ”Eco-Alpin”, România
Partener: Pécsi Egyetemi Atlétikai Club, Ungaria
Citește mai mult